Conceptul nZEB – Clădiri eficiente energetic

Deceuninck este pregătit pentru realizarea clădirilor eficiente energetic

Ne dorim un mediu înconjurător cât mai curat. Principiile care pot contribui la îndeplinirea acestui scop sunt evidente: pe de o parte trebuie să identificăm și să reducem sursele de poluare, pe de altă parte, tot ceea ce construim să fie sustenabil.

Clădirile sunt un element central al politicilor de eficiență energetică ale Uniunii Europene. În acest moment, acestea sunt responsabile pentru circa 40% din consumul energetic și 36% din emisiile de gaze de seră. Rezultatul politicilor este ambițios, se propune reducerea cu 80% a emisiilor de gaze de seră până în 2050, comparat cu anul 1990.

Clădiri eficiente energetic

Cadrul legislativ

La nivel european, Directivele 2010/31/EU și actualizarea acesteia, 2018/844/EU, sunt principalele instrumente legale privind îmbunătățire eficienței energetice a clădirilor. Elementul central al acestor directive se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească clădirile al căror consum energetic din surse convenționale este aproape cu zero. Începând cu anul 2019 toate clădirile publice vor trebui să satisfacă aceste condiții, iar din anul 2021 toate clădirile noi. Ținând cont de cultura, legislația și de condițiile climaterice locale, aceste directive nu au un caracter uniform, fiecară țară fiind responsabilă pentru elaborarea propriului standard referitor la clădirile eficiente energetic.

Principalele caracteristici ale clădirilor eficiente energetic

Clădirea cu consum de energie aproape egal cu zero este clădirea cu o performanţă energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit, în cea mai mare măsură, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere. Emisiile de CO2 legate de consumul de energie convențională nu vor depăși 3 kg/CO2/mp/an. Procentul de energie regenerabilă ca sursă primară trebuie să crească de la minimum 50%, spre 80% (100%) spre anul 2050.

Consumul de energie primară nu va depăși 45 kWh/mp/an suprafață utilă, aceasta fiind încadrarea A3 BER (Building Energi Rate). Comparat cu parametrii unei case pasive (A1), acest consum admis este de 3 ori mai mare. Obiectivul este de atingere a standardului A2 BER, cu un consum de

Surse-de-energie-regenerabila

maximum 25 kWh/mp/an.

Contribuția Deceuninck

Ferestrele și ușile Elegant participă activ, în concepția anvelopei clădirii, la asigurarea izolării termice uniforme, fără punți termice, a permeabilității la aer, rezistenței la vânt sau etanșeității la rafale de ploaie.

„Mai întâi materialul” (Fabric First Approach), este procesul prin care în proiectare se urmărește îmbunătățirea performanței componentelor și materialelor din care este realizată clădirea în sine, înainte de a lua în considerare utilizarea unor echipamente și sisteme de instalații. Utilizarea acestora reduce considerabil sarcina energetică principală pentru realizarea încălzirii, climatizării, apei calde, iar prin sustenabilitate, contribuie la reducerea amprentei de CO2 pe toată durata de viață a clădirii.

Deceuninck aplică aceste principii în cercetarea, dezvoltarea și producția de profile din PVC pentru ferestre și uși. Unicitatea abordării Deceuninck față de noile reglementări pentru clădiri nZEB este lărgirea spectrului sustenabilității: dacă reglementările clădirilor cu un consum energetic aproape cu zero se referă în mod expres la consumul energetic pe durata activă de funcționare a clădirii, Deceuninck tratează sustenabil ferestrele și ușile pe tot parcursul ciclului de viață al acestora. Reciclarea unui kg. de material PVC necesită un consum energetic cu până la 90% mai mic decât producția unui kg. de PVC nou. Mai mult, profilele ferestrelor post-utilizate, nu vor ajunge în natură ca și element poluant. Facilitatea de producție de la Diksmuide este cea mai mare din Țările Benelux, cu o capacitate de reciclare de 45.000 t anual, salvează natura de 2.3 milioane de ferestre ce ar fi fost aruncate la gropile de gunoi, sau de gazele de seră a 90.000 de zboruri Paris- New York. Ca membru fondator al asociației Vinyl 2010, actualmente VinylPlus, Deceuninck are o contribuție voluntară și pro-activă, fiind un producător avangardist și responsabil, care concepe noi reguli și standarde în industria de profil.

Utilizarea ferestrelor și ușilor Elegant satisface standardul A2 al clădirilor eficiente energetic cu consum aproape cu zero, indiferent dacă sunt clădiri renovate sau clădiri noi. Economia de energie, durabilitatea, paleta largă stilistică fac din achiziția acestora o investiție responsabilă.

Dacă doriți mai multe informații, sprijin în conceperea unui tablou de tâmplărie, a detaliilor specifice pentru racordarea ferestrelor cu pereții sau chiar asistență la montaj sau la verificarea parametrilor la punerea în operă sau recepția acestora, nu ezitați să ne cereți sprijinul.

Producător de ferestre? Arhitect sau designer de interior? Constructor sau montator? Găsește mai multe informații accesând linkul elegant.deceuninck.com/ro.

Contactează-ne

    Accept termenii și condițiile